vineri, 27 iulie 2012

Oltenia

Stema Olteniei dupa marea Unire

Oltenia este o regiune istorică din sud-vestul României delimitată la est de râul Olt, la sud şi vest de Dunăre, iar la nord de Carpaţii Meridionali.


Geografie

Oltenia în România

Oltenia este străjuită în nord de Carpaţii Meridionali, iar în vest, sud şi est de ape curgătoare: Dunăre, respectiv Oltul. Râul Jiu străbate regiunea în direcţia nord-sud şi o împarte în două părţi aproape egale, în care relieful uneia apre să se oglindească în cealaltă. Nordul Olteniei este muntos, fiind prezente aici două masive: Parâng (la est de râul Jiu) şi Retezat-Godeanu (la vest de râul Jiu). La sud de Carpaţi se află zona subcarpatică, reprezentată printr-un şir de dealuri (Dealul Bran, Măgura Slătioarei, Dealurile Gorjului, Dealul Bârzei) şi depresiuni (Novaci, Tismana, Târgu Jiu). În nord-vest se află Podişul Mehedinţi, dealurile Coşuştei şi depresiunea Severin. La sud de Subcarpaţi se află Podişul Getic, acesta fiind divizat în Platformele: Strehaiei (la vest de râul Jiu; se subîmparte în platformele Huşniţei şi Bălăciţa), Jiului (străbătută de Jiu) şi Olteţului(la est de Jiu). În sudul Olteniei de află Câmpia Olteniei, care este de altfel cel mai vestic sector al Câmpiei Române. Câmpia Olteniei este alcătuită de Câmpiile Blahniţei şi Băileştilor (la vest de Jiu) şi Romanaţilor (la est de Jiu). Cele mai importante râuri sunt: Olt (împreună cu afluenţii Lotru şi Olteţ) , Jiu (împreună cu afluenţii Tismana, Motru, Amaradia şi Gilort), Desnăţui, Drincea şi Cerna. Clima Olteniei este temperat-continentală, dar cu influenţe mediteraneene.

Suprafaţa Olteniei este de 24.095 km² . Cele mai importante oraşe sunt: Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Târgu Jiu şi Râmnicu Vâlcea.

Organizare administrativă

Harta României cu încadrarea Olteniei în Ţara Românească şi în judeţele actuale

Teritoriul istoric al Olteniei este, astăzi, împărţit astfel:
  • Judeţul Dolj
  • Judeţul Gorj
  • Judeţul Mehedinţi (fără oraşul Orşova şi comunele Eşelniţa, Dubova, Sviniţa, care aparţin Banatului)
  • Judeţul Olt (fără zonele situate la est de râul Olt, care fac parte din Muntenia)
  • Judeţul Vâlcea (fără zonele situate la est de râul Olt, care fac parte din Muntenia. De asemenea, o mică zonă situată între barajul Vidra şi vârful Ştefleşti a fost ataşată judeţului Vâlcea, fiind desprinsă din fostul judeţ Sibiu)
  • Judeţul Teleorman (doar comuna Islaz)
Toate aceste judeţe (mai puţin Teleorman) sunt grupate în Regiunea de dezvoltare Sud-Vest, care, datorită faptului că 82,4% din teritoriul ei este alcătuit din această regiune istorică, poartă şi denumirea de Regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia.

Imagini: http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Oltenia.svg

Acest articol conţine materiale din Wikipedia sub licenţă gratuită GNU.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu