miercuri, 26 septembrie 2012

Clinica Nera



Până în prezent, în România nu există niciun centru de recuperare oncologică.

·         Construirea primei Clinici de Recuperare Oncologică din România este o şansă pe care Fundaţia Sfânta Irina luptă să o ofere bolnavilor de cancer în stadiu incipient, într-un efort de a găsi o soluţie în faţa unui sistem de sănătate deficitar.
·         Îngrijirea post-tratament este vitală, pentru că:
o        Organismul uman are nevoie de întărire, revitalizare și readaptare în urma tratamentului alopat.
o        Pacienții diagnosticați cu cancer sunt afectaţi din punct de vedere psihic de şocul că boala lor nu ar putea fi tratată şi dezvoltă depresii, care îngreunează tratamentul oncologic.
·         Clinica va putea ajuta să trăiască peste 1.000 de bolnavi în fiecare an;
o        Apar peste 2.000 de noi cazuri de cancer în fiecare an;
o        Suntem printre fruntaşii Europei în ceea ce priveşte mortalitatea în cazul cancerelor.

·         Clinica Nera va oferi îngrijire post-tratament bolnavilor de cancer în stadii incipiente și va încorpora şi un departament de cercetare pentru prevenţia şi depistarea precoce a cancerului.
·         Clinica va folosi metode de recuperare precum:
-          psihoterapie;
-          kinetoterapie;
-          dietoterapie;
-          învăţarea unui stil de viaţă corect.
·         Cercetarea în prevenţia şi depistarea precoce a cancerului este vitală, pentru că:
o        Susţine dezvoltarea terapiilor auxiliare tratamentului medical;
o        Investeşte în educarea comportamentelor preventive - adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi a unei mentalităţi pozitive reprezintă o barieră în calea tuturor bolilor.
·         Centrul va fi ridicat în Valea Nerei, în localitatea Slatina-Nera din judeţul Caraş Severin.
·         Construcţia demarează în luna septembrie 2012, iar proiectul este proiectat să fie finalizat la sfârșitul primului trimestru din 2014.
·         Centrul va fi organizat într-o structură arhitecturală şi funcţională de tip sanatorial și va avea 42 de saloane, pacienții urmând a fi găzduiţi în saloane cu 1 pat.

Despre proiect
·         În 2010, pentru construcţia Clinicii Nera, s-a depus un proiect de finanţare în cadrul POSCCE Axa Prioritară 2 – Competitivitate prin CDI, Operaţiunea 2.3.2. Contractul, în valoare totală de aproximativ 4.5 milioane EUR, a fost semnat în august 2011, pentru o finanțare de aproape 70% din valoarea eligibilă, pentru restul fiind necesar aportul beneficiarului.
·         Costurile implicate de realizare a investiţiei se ridică la 15.717.640 RON, fără TVA. Proiectul are aprobată o finanţare în valoare de 9.380.751,10 RON (adică 2.202 mil EUR), iar contribuţia Fundaţiei este de 30% din totalul proiectului, respectiv suma de 6.337.079 RON (sau 1.487,5 mil. EUR), fără TVA, la care se adaugă valoarea TVA-ului de aproximativ 885.027 EUR.

Mai multe detalii despre clinica Nera şi despre colectarea de fonduri pe www.clinicanera.ro.

Despre Fundaţia Sfânta Irina
Fundația Sfânta Irina a fost înființată în anul 1998 de către un grup de medici – cadre universitare, cercetători, rezidenţi, specialişti – în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii bolnavilor de cancer. În 2006, fundația a construit Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfânta Irina”, care are ca scop îngrijirea specializată a bolnavilor de cancer şi leucemie aflaţi în stadiu avansat. În cadrul acestui centru, specialiștii oferă în mod gratuit și fără nicio discriminare, asistenţă medicală, socială, psihologică şi spirituală atât bolnavilor, cât şi familiilor acestora. Director al Fundaţiei Sfânta Irina este dr. Pavel Chirilă, cel care a mai înfiinţat şi Centrul de îngrijire paliativă Sfânta Irina

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu