marți, 27 noiembrie 2012

Judeţul Vâlcea

Consiliul Judeţean Vâlcea
Reședință Râmnicu Vâlcea
Localități componente 2 municipii, 9 orașe, 78 Comune
Guvernare
- Președintele Consiliului Județean Dr.ing. Ion Câlea (PSD)
- Prefect Av. Petre Ungureanu
Suprafață
- Total 5.765 km²
Populație (2002)
- Total 413,247 locuitori
- Densitate 72 loc./km²
- Locul după populație 25
Prefix telefonic 50
Indicativ autovehicule VL
Județul Vâlcea, localizat în sudul României, se întinde pe o suprafață de 5.765 km² și se învecinează cu județele Alba și Sibiu la nord, județul Argeș la est, județul Olt la sud și sud-est, județul Dolj la sud-vest, județul Gorj la vest și județul Hunedoara la nord-vest.
Reședința județului este municipiul Râmnicu Vâlcea.
Din punct de vedere administrativ, județul Vâlcea este împărțit în 2 municipii, 9 orașe și 78 de comune.
Prin așezarea sa geografică, județul Vâlcea beneficiază de aproape toate formele majore de relief: munți, dealuri subcarpatice, podiș și lunci cu aspect de câmpie, dispuse în trepte de la nord la sud, întregite de defileele ale Oltului și Lotrului, străjuite de munții Cozia, Căpățânii, Făgăraș, Lotru și Parâng. Aici între masivele de munți se află una din cele mai mari depresiuni intramontane din județ, cunoscută sub numele de Țara Loviștei.
Muntele Cozia, după unele mărturii ar fi "Kogaionon, muntele sfânt al dacilor".
Două treimi din suprafața județului sunt ocupate de Podișul Getic și Subcarpații Getici, cu altitudini între 400–800 m.
Râul Olt străbate județul pe o distanță de 135 km, primind apele a numeroși afluenți din care cel mai important este Lotrul. Acest bazin hidrografic, care se află în partea dreaptă a Oltului, cuprinde aproape toată suprafața județului. Această rețea hidrografică este întregită de numeroase lacuri: Gâlcescu, Zănoaga Mare, Iezerul Latoriței (lacuri glaciare), Vidra, Brădet, Cornet, Călimănești, Dăești, Râmnicu Vâlcea, Râureni, Govora, Slăvitești, Ionești Zăvideni Drăgășani (lacuri artificiale pe Lotru și Olt pentru hidrocentrale) și lacurile sărate de la Ocnele Mari.
Județul Vâlcea prin însăși așezarea sa geografică dispune de importante resurse naturale.
Munții cu vaste păduri de conifere și foioase unde trăiesc urși, capre negre, cerbi, căprioare. De asemenea pășuni alpine unde oieritul este ocupația ancestrală a oamenilor locului.
Către dealuri, plantațiile pomicole oferă fructe: mere, pere, prune, nuci, cireși, vișini. Din prelucrarea prunelor, în județ se produce țuica de Horezu și țuica de Vâlcea. Tot pe dealuri, mai spre sudul județului, se cultivă vița de vie din care se produc vinurile de Drăgășani.
Spre granița de sud a județului, câmpia asigură terenuri fertile practicării agriculturii, cultivându-se cerealele (grâu, secară, porumb) sau culturi tehnice.
Bogăția județului Vâlcea este întregită de importante resurse minerale, importante atât pentru economia județului cât și pentru economia națională. De la Cataracterele Lotrului, lângă Voineasa, se exploatează mică, pegmatite de cuarț și fedspat; calcar de la cariera Bistrița din comuna Costești: sare (clorură de natriu) de la Ocnele Mari; cărbune brun de la Berbești, Alunu, Copăceni; țiței și gaze naturale de la Băbeni, Mădulari, Făurești; izvoare de ape minerale de la Călimănești, Băile Olănești, Băile Govora; hidrocentrale (17 la număr).

Economie

Principalele ramuri economice ale județului Vâlcea sunt agricultura, industria chimică, industria lemnului, industria alimentară ,etc. Industria chimică este reprezentată de fabrici și combinate precum Oltchim S.A., Uzinele Sodice Govora, ambele aflate la distanță de 10 km față de Râmnicu Vâlcea. Indusria energetică: hidrocentrale construite de-a lungul râurilor Olt și Lotru (Barajul Lotru-Ciunget). Industria lemnului este prezentă la Râmnicu Vâlcea și Brezoi.

Agricultură

  • Industria morăritului și panificației: la Râmnicu Vâlcea,reprezentată de firmele Boromir și Vel Pitar.
  • Industria cărnii: la Râmnicu Vâlcea, reprezentată de Fabrica de Carne Diana.
  • Industria de vinificație: la Drăgășani.
  • Industria alimentară: de conserve din legume și fructe, bere: la Râmnicu Vâlcea.
Imagine http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Valcea-S2-3.jpg
Acest articol conţine materiale din Wikipedia sub licenţă gratuită GNU.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu