miercuri, 9 ianuarie 2013

Regiunea Oltenia

Regiunea Craiova (după 1960: Regiunea Oltenia) a fost o diviziune administrativ-teritorială situată în sud-vestul Republicii Populare Române, între 1952 (când a avut o reorganizare administrativă în România) și 1968 (când au fost desființate regiunile și a fost reintrodus sistemul administrativ bazat pe județe).

Populație

Populația regiunii Craiova era alcătuită preponderent din români. Acestora li se adăugau romii și în sud, mici comunități de bulgari.

Istoric

Reședința regiunii a fost la Craiova, iar teritoriul cuprindea cuprindea 84,25% din teritoriul regiunii istorice Oltenia, având o suprafață de 20.300 km²
Regiunea Craiova includea 20 de raioane.

Vecinii regiunii Craiova

Regiunea Craiova se învecina: la nord-vest cu Regiunea Timișoara (după 1960: Regiunea Banat), la nord cu Regiunea Hunedoara, la nord-est cu Regiunea Pitești (după 1960: Regiunea Argeș), la sud-est cu Regiunea București, la sud cu Bulgaria și la vest cu Iugoslavia.

Raioane componente

  • Amaradia (Melinești)
  • Baia de Aramă
  • Balș
  • Băilești
  • Calafat
  • Caracal
  • Corabia
  • Craiova
  • Cujmir
  • Filiași
  • Gilort (Tg. Cărbunești)
  • Gura Jiului (Bechet)
  • Novaci
  • Oltețu (Bălcești)
  • Plenița
  • Segarcea
  • Strehaia
  • Tîrgu Jiu
  • Turnu Severin
  • Vînju Mare
Acest articol conţine materiale din Wikipedia sub licenţă gratuită GNU.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu